Vreau sa pot sa cad si sa nu ma mai ridic.
De ce nu ma impinge nimeni, daca mereu stau pe marginea prapastiei?
Vreau sa pot sa zbor, sa cad si sa nu ma mai ridic.
De ce cand totul e frumos, un cuvant te impinge in trecut, te impinge in gol?
Fiindca vreau sa ma ridic.
Si sa nu mai cad, deloc. Dar cer prea mult, si n’am cu ce plati.
Ca’n buzunarele mele nu e decat praf.
Praful din trecut.
Si nu e de ajuns?! Caci prafu asta e viata ta, e tot ce ai fost, tot ce a ramas decand ai plecat de tot si te’ai transformat in praf.
Si’mi intri’n ochi. Si nu conteaza.
Caci prafu asta cu adevarat ma tine in viata. Si nu e orice praf, sa stii, e praful din prapastie, caci am cazut, crezand ca ai sa vii.
dragut. maine poimaine te vad in ‘atelierul de lectura’